La prima participare a echipei noastre in Cupa Romaniei, din pacate, ea a fost eliminata cu scorul de 4-3(2-0) de catre AS Cetateni, echipa de Liga a V-a, care astazi a demonstrat ca ambitia si dorinta de a elimina o echipa de o liga superioara, asa cum este ACS Sola Gratia Dragoslavele, este castigatoare in fata unei echipe mult mai tehnice dar care nu a fost dispusa sa etaleze aceeasi ambitie ca echipa gazda, fiind mai mereu dominata la duelurile corp la corp si mai ales la actiunile de contraatac, motiv pentru care gazdele aveau, la pauza, un neverosimil 2-0, ba mai mult, scorul fiind majorat, cu aceleasi mijloace, la 3-0 in min.57. Abia din acest moment echipa noastra, lipsita de mai multi titulari si cu trei juniori in teren , parca s-a trezit si si a incercat sa revina in joc, astfel ca in min.60 scorul devenise 3-2, jocul continuand cu o dominare continua si clara in speranta intoarcerii rezultatului, asa cum se petrecuse si in ultimele doua deplasari din Liga 4, la Juventus Bascov de la 0-2 la 3-3 si la Birla de la 0-4 la 4-4. Cand speranta incepuse sa prinda contur, in aparare s-a comis o noua greseala si in min.86 gazdele majoreaza scorul la 4-2. Cum echipa noastra a trecut la o dominaare totala, cu aproape toti jucatorii, reusim ca dupa numai un minut-87 sa inscriem din nou si scorul se strange la 4-3 pentru gazde. Dominarea a continuat pana la finalul jocului, min.(90+4) insa nu am mai reusit sa inscriem, fapt ce a facut, ca la fluierul final al arbitrului, sa vedem jucatorii nostri parasind terenul cu privirile in pamant, in timp ce jucatorii gazda se bucurau cu totii in bratele suporterilor care i-au incurajat permanent pe toata durata jocului, inclusiv si dupa terminarea acestuia la cele doua gratare cu mici si bere din apropierea terenului de joc. Din pacate, victoria gazdelor a fost umbrita de un incident petrecut in min.90, atunci cand un spectator aflat in afara incintei terenului, sprijinit pe gardul imprejmuitor, l-a lovit cu mana pe jucatorul nostru Gaisteanu care il faultase pe un adversar chiar in apropierea respectivului spectator, care a si disparut, imediat, dandu-si seama de greseala pe care a comis-o. Felicitam echipa AS Cetateni pentru victoria de astazi si le dorim mult succes in aceasta competitie KO!

Sorescu Corneliu
noiembrie 9, 2022